Sunt în Manchester de duminică și, de când am pus piciorul în jungla asta urbană, mă aflu în tura de noapte în fiecare zi de mi s-au bulbucat ochii în cap. Cum s-a ajuns în situația asta de tot căcatul și de ce a trebuit să vin eu, din Telford, să le scot castanele din foc? Compania la care lucrez, Alstom, se pare că are niște probleme catastrofale cu depozitul de aici. Ca să înțeleagă toți cretinii cum funcționează treaba, noi la Alstom, pe lângă faptul că fabricăm trenuri de la zero, ne ocupăm în mod direct și de mentenanța lor zilnică. Asta înseamnă că depozitul trebuie să fie ceas: trebuie comandate la timp piese de schimb, uleiuri, filtre și tot echipamentul necesar ca magaoaiele alea de oțel să ruleze pe șine fără riscuri. Ei bine, managementul local a reușit performanța istorică să lase o grămadă de piese de tren necomandate, iar haosul, dezordinea și stresul au fost atât de mari încât trei supervizori și-au băgat picioarele și au intrat direct în concediu medical în mijlocul verii. Pur și simplu au clacat psihic din cauza presiunii și au lăsat șandramaua să se dărâme.
Sunt aici de doar câteva zile și deja mă simt epuizat psihic, mă doare capul de cât de strâmb merg lucrurile. Totul se trage de la managerul de depozit, o tipă care efectiv n-are nicio treabă cu realitatea din teren. Sunt 100% sigur că managerul meu de zonă și managerul general — cel care a avut geniala idee să mă aducă pe mine aici ca pe un fel de salvator — îmi vor cere un raport detaliat când mă întorc înapoi în depoul meu. Și să mă bată mama dacă nu o să le ofer un review complet, sângeros și fără ocolișuri, despre toată mizeria și incompetența pe care am găsit-o pe aici.
Totul pleacă de la vârful managementului local și de la o aroganță ieftină. Au pus o tipă manager de vreo trei luni de zile pe depozit și ea se trezește să le spună unor oameni care lucrează în clădirea asta de peste zece ani de zile, care știu și praful de pe rafturi, faze de genul: „Eu sunt managerul, faci exact cum zic eu și mă asculți pe mine”. Băi, ești nebun? Partea cea mai comică și de plâns în același timp e că femeia asta e venită proaspăt din industria aviatică. Și stau și mă întreb ca prostu': oare de ce plm să pleci tu de la avioane ca să vii la trenuri? Păi la avioane se știe clar că se câștigă dublu față de domeniul feroviar, e alt buget, altă viață. Răspunsul e simplu ca bună ziua: probabil de acolo a zburat pentru că nu-și făcea treaba deloc bine, exact așa cum n-o face nici acum la acest depozit pe care l-a băgat în pământ.
Păi cum să ai tupeul ăsta când tu habar nu ai ce înseamnă un boghiu, o cuplă sau un tampon? Pentru cine nu e din domeniu și habar n-are cu ce se mănâncă logistica feroviară, boghiul este practic scheletul metalic masiv de sub vagon, ăla care susține axele, sistemul de frânare și roțile trenului. E piesa de rezistență pe care stă efectiv tot trenul! Să vii tu, mare manager, și să nu știi elementele de bază din mecanică și mentenanță, dar să ai pretenția ca subalternii să execute orbește orice tâmpenie îți debitează mintea, e o dovadă de prostie pură.
Automat, când scoți pe gură asemenea aroganțe, se creează o distanță uriașă între supervizori și manager, se rupe complet puntea de comunicare. Bineînțeles, în fața mea nu mârâie și nu comentează absolut nimic, pentru că eu nu răspund în fața ei, mă doare la bască de funcția ei. În plus, ea știe foarte bine că eu am fost trimis de sus, direct de managerul general, ca să le rezolv dezastrul pe care l-au creat. Oamenii de rând de aici sunt complet demotivați, merg la muncă ca la tăiere. Sunt obligați și storși să bage ore suplimentare în prostie, doar pentru că doamna manager „vrea să salveze bugetul” companiei. Este absolut imposibil ca 8 oameni rupți de oboseală să facă treaba a 15, așa ceva e un mare și categoric „NU” în orice firmă care se respectă.
Și dacă tot vorbim de numărul de oameni, aici chiar îți dai seama cât de cretin e făcut managementul lor de resurse. Gândiți-vă că la noi, la Oxley, suntem o echipă de 400 de oameni care ținem totul sub control. Ei bine, aici în Manchester sunt doar 80 de oameni în total! Este o anomalie totală! Logica îți spune că un oraș uriaș precum Manchester ar trebui să aibă mult mai multi oameni angajați, pentru că volumul de muncă e imens — sunt mult mai multe trenuri care tranzitează și au nevoie de mentenanță aici decât în zona mea. Să lași un nod feroviar atât de mare pe umerii a doar 80 de oameni e sinucidere curată, dar mnah, managementul lor „strălucit” știe mai bine cum se fac economiile pe spatele angajaților.
Compania cheltuiește sume enorme de bani total degeaba din cauza faptului că managera de aici este pur și simplu proastă și incompetentă. Ca să înțelegeți proporțiile dezastrului financiar: numai ca să mă aducă pe mine aici să le repar gaura, firma mi-a plătit o cameră de hotel cu 700 de lire pentru o singură săptămână. Pe lângă asta, mi-au băgat un spor de 40% în plus la salariu pentru delegarea asta, plus tot overtime-ul pe care îl acumulez și care este plătit dublu! Să mă bată mama, cred că ajung lejer aproape de 8.000 - 9.000 de lire luna asta, doar din extra-ul ăsta de 40% și din orele suplimentare plătite la dublu. Își bat joc de buget în ultimul hal doar pentru că nu sunt capabili să pună un om capabil la conducere!
Aici intervine partea frumoasă a lucrurilor și motivul pentru care am ajuns eu în ecuație. Eu am fost unul dintre pionii principali când s-a implementat digitalizarea în această companie. Noi folosim un sistem numit Blue Yonder, un soft masiv de Supply Chain Management pe care eu îl mănânc pe pâine la micul dejun și îl visez și noaptea în somn. Ca să înțeleagă toată lumea, Blue Yonder este creierul digital al întregii logistici: el controlează stocurile în timp real, știe unde e fiecare șurub, gestionează intrările și ieșirile de piese, planifică livrările și optimizează spațiul dintr-un depozit. Fiecare depou și depozit Alstom din lumea asta — și sunt câteva zeci sau chiar sute, inclusiv prin România — rulează pe acest sistem. Iar eu, având acces de super-admin, pot să schimb site-ul printr-un singur click, dau „change site” și mă duc instant pe ce depozit vreau eu de pe glob.
Când am dat „change site” pe Manchester și am intrat în baza lor de date, am crezut că îmi sar ochii din cap și că e o farsă: aveau comenzi neprocesate în sistem lăsate în gaură de pe data de 2 martie 2025! Băi, suntem în 2026, cum plm este posibil ca de mai bine de un an de zile să nu se atingă niciun sclav de comenzile alea și să le lase să se adune ca mizeria sub preș? Bineînțeles că am făcut imediat poze la ecrane, le-am trimis direct managerului meu și celui de zonă și le-am zis scurt și doi de doi: „Eu nu lucrez atât de mult în trecut, nu am venit aici să fac arheologie”.
Eu am început fizic treaba aici în Manchester pe data de 28 iunie 2026, dar în sistem m-am oferit să le curăț mizeria istorică începând doar cu datele de la 2 iunie 2026, ca să fie cât de cât actual. Le-am pus frumos condițiile pe masă managerilor mari: dacă vor să le rezolv tot istoricul ăsta vechi și să le scot depozitul din rahat, ori mă plătesc în plus la salariu, ori îmi preiau eu cu totul conducerea warehouse-ului de aici. Oricum eu conduc și am în subordine depozitul de la Oxley, așa că nu ar fi nicio problemă să preiau și Manchester-ul. Ba chiar m-am gândit că m-as muta în Manchester cu totul, fiindcă orașul ăsta mare îmi place la nebunie și are altă viață față de Telford. Acum, bineînțeles, decizia rămâne la alegerea lor, în curtea lor. Eu nu mă grăbesc nicăieri, nu am de gând să fac pushing sau să mă rog de ei, dar volumul de muncă brută pe care l-am rezolvat deja în astea câteva zile a fost pur și simplu uriaș.
De aceea mă și simt extrem de obosit psihic. Pe toată lumea din conducerea locală o doare direct în cur de bunul mers al lucrurilor, își iau salariile degeaba, iar când se împute treaba la maxim și trenurile riscă să rămână fără piese, filtre sau ulei, mă cheamă pe mine, pe ăla deșteptul, să le rezolv ecuația. Dar problema adevărată este chiar în ierarhia lor de rahat și în oamenii incompetenți pe care îi pun la conducere. Compania cheltuiește sume enorme de bani total degeaba din cauza acestor disfuncționalități și din cauza unor manageri parașutați din alte industrii.
Abia aștept să vină vineri dimineața să termin dracului ultima tură de noapte, să mă urc în primul tren către Telford și să mă liniștesc în depoul meu. Sincer, eu mai ziceam în trecut că e rău la noi și mă mai plângeam de una-alta, dar după ce am văzut ce e în Manchester, pot spune cu mâna pe inimă că la noi la Oxley e super, e parfum! La noi există comunicare adevărată, respect, lucrăm toți ca o adevărată echipă, sărim toți ca arși când e ceva de reparat și abia după ce treaba e gajată 100% ne punem să stăm. În schimb aici, în Manchester, e fiecare pe barba lui, fiecare își vede doar de propria ogradă și îl doare în cot dacă colegul de lângă el se îneacă.
Dacă prin absurd managerii mari de la Alstom s-ar deștepta și mi-ar da mie pe mână acest site din Manchester, structura s-ar schimba radical din prima secundă: unii ar zbura instant pe făraș și ar fi dați afară în șuturi, în timp ce oamenii serioși, care chiar muncesc și știu meserie, ar fi promovați imediat, așa cum merită!
./disqus_core --fetch