Vă ziceam în postarea trecută că am făcut pasul. Am dat „delete” la plictiseala din iOS și am comandat HONOR Magic 7 Pro. Eram entuziasmat, eram pregătit de haos, eram gata să butonez cei 24GB de RAM (cu tot cu Swap) de zici că eram la NASA.
Dar am făcut o greșeală tactică imensă. Una de începător.
L-am comandat pe 24 decembrie. ### Coșmarul oricărui tech-addict: Weekend-ul prelungit
Băi, fraților, mor! Suntem deja în 28 și statusul comenzii mele e mai înțepenit decât un Windows 95 pe un procesor 386. „Comandă procesată”. Atât.
Știți sentimentul ăla când verifici AWB-ul de zece ori pe oră, sperând că printr-o minune divină, de Crăciun, un curier a zis: „Știi ce? Azi nu mănânc piftie, mă duc să-i duc lui Bratu telefonul ăla, că nu mai poate omul”? E, bineînțeles că nu s-a întâmplat asta.
Curierii sunt la masă, depozitele sunt sub lacăt, iar Honor-ul meu stă probabil într-o cutie, singur și trist, așteptând să fie ridicat. Iar eu stau pe iPhone-ul actual (pe care deja îl privesc ca pe o fostă iubită cu care încă mai locuiesc în aceeași casă) și dau refresh la pagină.
De ce mă doare atât de tare?
Pentru că atunci când te hotărăști să faci „swap-ul”, vrei să-l faci ACUM. Nu peste trei zile, nu după ce se termină sărbătorile. Vrei să simți ecranul ăla nou, să configurezi aplicațiile, să te cerți cu setările de Android... vrei adrenalina aia de gadget nou.
În schimb, ce am eu? Am un status care nu se mișcă și un weekend care pare că durează un secol. E pedeapsa divină pentru că am vrut să părăsesc ecosistemul Apple chiar în prag de sărbători? Posibil. Siri probabil râde de mine în fundal: „Hehe, Alex, tot pe mine mă butonezi și de Crăciun, n-ai scăpat!”
Concluzia (până acum)
Dacă vedeți pe cineva prin oraș care se uită cu disperare după orice dubă albă care trece pe stradă, să știți că eu sunt.
Planul era simplu: Crăciun cu Honor, poze faine, testat performanțe. Realitatea: Crăciun cu „Status: Pregătit de expediere”.
Mor de ciudă, dar n-am ce face. Aștept să treacă weekend-ul, aștept să se trezească logistica din țara asta și sper ca până la Revelion să nu mai apuc să scriu încă un articol despre cum „încă aștept”.