Eu am un iPhone 13 Pro Max. Telefon trecut prin viață, dar încă face față la tot ce îi arunc. Orice aplicație. Orice update. Orice nebunie. De trei zile mă tot gândesc la Samsung S24 Ultra. Îl visez chiar și când dorm pe jumătate. E ca o ispită. Te uiți la el și parcă îți spune să lași tot și să vii la el.

Ca să înțelegi cât de prins sunt în ecosistemul Apple, trebuie să îți zic ce am în casă. Am HomePod. Îmi merge muzica în toată casa fără să ridic un deget. Am iPad. Soția are iPhone 17. Eu am AirPods. Am Apple Watch. Am și iMac. Casa e ca o mică filială Apple. Dacă m-ar vizita cineva de la companie, cred că mi-ar da și un sticker. Totul e Apple. Totul vorbește cu tot. Singurul obiect străin este laptopul meu. Un Lenovo Legion pe care mă joc World of Warships. Și acolo e haos. Pornesc laptopul, mă uit la el, pornește ventilatorul și mă simt ca într-un aeroport. Dar asta e altă poveste. Poate o să o scriu altă dată.

Așa că gândul de a trece pe Android e serios. Nu e doar o joacă. E ca și cum aș vrea să mă mut la altă religie. Și am început testul direct. Am luat telefonul copilului. Un Honor 400 Lite. Telefon ieftin dar perfect pentru experimente. Mă gândesc că dacă mă obișnuiesc cu ăsta, atunci S24 Ultra o să mi se pară lux.

Transferul de pe iPhone a mers incredibil. Telefonul a copiat tot. Poze. Mesaje. Contacte. Aproape mi-a copiat și WhatsApp-ul. A instalat aplicațiile singur. Mă uitam la ecran și mă gândeam că Android nu mai e ce era. A devenit civilizat. Nu mai e jungla de acum zece ani.

Și când eram aproape să zic gata, mă mut, îmi vine ideea minunată. Hai să transfer și eSIM-ul. Eu am eSIM de trei ani și am uitat cum arată un SIM fizic. Dau transfer. iPhone-ul zice ok. Honor-ul rămâne blocat. Nu vede nimic. Mă uit la el. El se uită la mine. Eu încep să mă enervez. Și în secunda doi, iPhone-ul își dezactivează eSIM-ul. Honor-ul nu îl activează. Eu rămân fără semnal complet.

Și fără semnal în 2025 este tortură. Toate conturile mele sunt legate de număr. Mailul de muncă. Banca. Autentificările. Parcă mi-a dispărut identitatea. Operatorul are program de lux. De la 9 la 6. Eu am făcut transferul seara. Bravo mie. Stau 16 ore fără semnal. Nu pot face nimic. Mă simt deconectat de lume. Stăteam în pat ca un om căruia i s-a furat portofelul. Nici măcar nu puteam să mă uit la salariu.

Dimineața la 6 mă trezesc și iPhone-ul are semnal full. De parcă nici nu a existat tragedia. Honor-ul tot fără semnal. Mort. Inactiv. Și eu cu ochii cât cepele. Mi-am promis că nu mai încerc nimic de la ora 18 încolo.

Și culmea. După toată aventura asta, încă mă uit la Samsung S24 Ultra. Încă mă atrage. Încă simt că mă cheamă. Mă uit la el în poze și parcă îmi spune că pot să scap de cabluri. Pot să am baterie bună. Pot să am un ecran care îți face ochii fericiți. Parcă îmi face semn cu două degete.

Nu știu dacă mă mut. Nu știu dacă am curajul. Ecosistemul Apple mă ține prizat. Dar ceva la Android mă cheamă.