Acum câțiva ani am zis gata cu jobul de la guvern și am făcut pasul spre Alstom. Companie serioasă, prezentă în jumătate de lume, specializată pe trenuri și tot ce înseamnă ciu ciu modern. Am intrat ca muncitor, am luat-o de jos, am învățat tot ce se putea și încet am ajuns manager operativ. Perioada bună. Atmosferă calmă. Oameni ok. Program fain. De multe ori ajungeam la muncă cu mult înainte de începerea turei, din plăcere. Era locul unde mă simțeam bine.
Apoi, acum câteva luni, a plecat colegul cu care lucrasem ani întregi. Om calm. Prieten devotat. Știa tot ce trebuia. În locul lui a venit băiatul pe care îl numesc aici Marcel, că numele real nu ajută pe nimeni. Tânăr, douăzeci și ceva de ani, venit parcă din Târgu Jiu. A prins poziția recent și se comportă ca și cum are treizeci de ani experiență în plus față de toți. Face ce vrea. Refuză orice explicație. Refuză orice regulă. Merge pe varianta lui și atât.
Am încercat să îl explic, am încercat să îl ajut, am încercat să îi arăt procedurile. Zero rezultat. Situația nu afectează doar munca, afectează tot vibe-ul de la tură. Nu sunt singurul sătul. Încă șase sau opt oameni au făcut plângeri. La fel, fără rezultat. Și mai interesant este că dacă eu plec, încă șase oameni sunt pregătiți să plece imediat după mine. Nu doar mie îmi strică zilele, ci și lor.
Înainte mă duceam la muncă relaxat. Chiar îmi plăcea. De când a apărut Marcel totul s-a schimbat. Tonul lui, atitudinea lui, jignirile, aroganța. Nu are sens. Am copil de 19 ani. Nu mai am energie pentru comportament de grădiniță. Seful de deasupra noastră e o persoană care promite multe, dar rezolvă puține. De aici și frustrarea tuturor. Parcă toată lumea așteaptă un miracol.
La un moment dat chiar am zis că plec în decembrie. M-am gândit bine cu soția și am decis să trag până în aprilie, sfârșit de an financiar. În perioada ianuarie aprilie angajările sunt rare, iar o mișcare grăbită nu ajută. Dar concluzia rămâne. Dacă situația nu se schimbă, drumul meu merge altundeva.
Un job pe care îl iubeam, transformat într-o experiență obositoare de un singur om care a reușit să dea totul peste cap. Dacă nu se schimbă nimic, primăvara va aduce o decizie finală. Viață de adult, capitolul „colegi care îți mănâncă zilele”.