Sunt sincer: iubesc macOS și produsele Apple. Nu pentru că ar fi „perfecte”, ci pentru că sunt simple. Totul merge, totul arată bine, totul e gândit să nu te enerveze.
După cum se vede în poza de mai sus, am un iMac din 2016. Da, e vechiut, dar are 32 GB RAM. Deci încă respiră cu demnitate. Quad Core Intel, patch-uit frumos cu OpenCore Legacy Patcher, deci pot urca până la macOS Sequoia. Dar nu vreau.
Sunt bine cu Monterey. E stabil, nu face figuri și sincer, la câte am văzut în viața mea, un sistem care pornește fără să dea kernel panic e deja prieten.
Pe lângă el, am un iPad 16 (2025 edition). Ăla e adevăratul cal de bătaie. Mă uit la filme, scriu articole, răspund la mailuri, fac research. În poza din articol se vede că mă uitam la Mrwhosetheboss. Ce pot să zic? Omul explică tehnologia mai bine decât manualul Apple.
În poză se vede și un Apple Pencil, pentru când mă apucă chef de desenat prostii sau luat notițe ca un om serios. Apoi vine piesa de rezistență: iPod Classic-ul. Ăla e artă.
Îl păstrez ca pe o relicvă dintr-o vreme în care Apple nu era „limitat de volumul maxim admis de Uniunea Europeană”. Atunci când dădeai play, simțeai și în stomac bass-ul, nu doar în căști.
Am și trackpad și tastatură Apple. Trackpad-ul e o bucurie, merge perfect, nu are lag, nu are nimic de reproșat. Tastatura... o mică tragedie domestică.
Într-o zi, câinele meu s-a urcat pe scaunul meu și a decis că tasta CMD e delicioasă. A ros-o cu pasiune. Acum trăiesc fără ea. Probabil CMD-ul meu e în stomacul lui și încă așteaptă un shortcut spre ieșire.
Dar mă consolez cu ideea că la noul iMac voi fi mai atent. Poate.
Am și iPhone, Apple Watch și o colecție de HomePod-uri. Cinci mari și cinci mini. De ce atâtea? Pentru că se aud impecabil.
HomePod-ul mare îți umple camera cu sunet, bass-ul e fin, înaltele sunt clare. Am aruncat un JBL mini pe care îl aveam prin casă. De ce? Pentru că JBL-ul urlă, dar fără suflet. HomePod-ul cântă.
Și sincer, să pot zice „Hey Siri, dă-mi ceva chill” și să aud muzică perfect balansată e una dintre micile plăceri ale vieții moderne.
Când scriam articolul ăsta, am făcut pozele direct cu iPhone-ul, iar pe Mac le-am tras prin drag & drop din Photos.
Fără cabluri, fără cloud, fără stick-uri USB cu nume dubioase gen „KINGSTON_23(2)”. Pur și simplu totul funcționează împreună, ca o orchestră condusă de un dirijor japonez care urăște erorile.
Știu, o să apară inevitabil cineva cu replica: „da, dar plătești abonamente Apple”.
Răspunsul e simplu: nu. Nu plătesc niciun abonament.
După cum se vede în poză, am Stremio în loc de Netflix sau Apple TV. Pentru muzică, folosesc Spotify... dar varianta cu adblock, desigur.
Pe telefon și pe tabletă folosesc PreTub, o aplicație care blochează reclamele de pe YouTube și, bonus, și pe Spotify – totul instalat frumos prin sideload. Merge și cu ecranul blocat, deci e perfectă când vrei doar muzică în fundal sau un podcast în timp ce faci altceva.
Cât despre backup, totul merge pe NAS-ul meu local. Poze, clipuri, documente, tot. Nu-mi place ideea de cloud, prefer să am control complet. Poate o să scriu un articol separat despre el, mai ales când îl voi upgrada.
Windows? Linux? Mulțumesc, am încercat.
Am folosit și Windows, și Linux. Am iubit Arch, m-am certat cu Fedora, am resuscitat Ubuntu de mai multe ori decât am chef să recunosc. Dar, la final, tot la macOS m-am întors.
Productivitatea e mai mare, focusul e altul. Nu pierd timp cu drivere, nu mă enervez că nu merge ceva banal. Totul e la locul lui.
Sunt gamer. Joacă de relaxare, nimic serios. Prefer World of Warships. Pe Mac, din păcate, nu merge nativ. Așa că joc prin GeForce Now. Merge bine, dar aș vrea totuși să-l pot rula direct, fără cloud.
Poate pe noul iMac, cu Parallels și ceva magie, se va rezolva. Până atunci, mă bucur de ce am. Că, vorba aia, unii n-au nici Mac, nici câine care mănâncă taste.
De ce iubesc Mac-ul? Pentru că pur și simplu îmi face viața mai simplă. Fără stres, fără bătăi de cap. Totul merge, totul se sincronizează, și totul arată bine.
Și dacă uneori mi se pare că Apple exagerează cu prețurile... mă uit la tastatura mea fără CMD și îmi zic: „Poate merit și eu ceva nou.”