Nu scriu des despre deplasări, dar asta chiar merită povestită. A fost una dintre acele ieșiri care nu par spectaculoase la început, dar care te scot puțin din rutină și îți dau timp să respiri. Trei zile care au mers perfect ca „update de sistem” pentru minte și nervi.

Am fost plecat într-o scurtă deplasare de serviciu. Compania s-a ocupat de tot: hotel, mâncare, transport. Eu doar am urcat în mașină, am ajuns la destinație și am zis „gata, mod delegație activat”.

Acasă, atmosfera e una de familie normală: muncim, râdem, glumim. Nu prea ne certăm, nu trântim uși, nu facem telenovele. Dar... există un mic detaliu. Avem adolescenți. Și cine are adolescenți știe exact despre ce vorbesc.

Totul e frumos până la primul „cine a luat telefonul meu?”, urmat de un „nu eu, dar tot tu ești de vină”. Într-o secundă, casa se transformă într-un episod de reality show. După care, la cinci minute, toată lumea e iar prietenă.

Așa că, da, cele trei zile de plecare au fost aur curat. Fără discuții despre teme, fără negocieri pentru Wi-Fi și fără bătălii pentru telecomandă

Hotel de 4 stele, dar cu… stele căzătoare

Nu pot da numele, din motive de confidențialitate (RND, reguli, chestii serioase). Dar pot spune că ar fi meritat o stea bonus doar pentru curajul de a lăsa pereții în halul ăla. Crăpături vizibile, reparații făcute la minut și un strat de vopsea care sigur nu era proaspăt.

Soția zice mereu că am „ochi de soacră”. Cică observ orice defect, oricât de mic. Ei bine, la hotelul ăsta nici n-aveai cum să nu observi. Cred că și un orb ar fi simțit că peretele nu e drept.

Am postat câteva poze pe X (Twitter, pentru nostalgici) și pe Bluesky. Încă nu m-am decis pe care să rămân. Bluesky e curat, dar pustiu. X e plin de viață, dar și de nebunie. Dileme moderne.Partea amuzantă? Pe Bluesky am pus o poză de la hotel – aceea cu toaleta, pe care o vedeți și aici în articol – și mi-au pus imediat „moderation label” pe cont. Se pare că algoritmul lor are o relație complicată cu faianța și obiectele sanitare.

La capitolul mâncare, nota zece. În prima zi am fost precaut, am luat câte puțin din fiecare, să nu par nepoliticos dacă nu-mi plăcea. Dar după prima lingură, mi-am dat seama că n-am de ce să mă abțin.

A doua zi, am intrat în modul „recuperare completă”. Am luat farfurii serioase, am gustat tot și mi-am făcut un mic plan de atac: fel principal, desert, apoi o plimbare scurtă ca să fac loc pentru a doua rundă.

Dimineața, micul dejun era un vis. Cafeaua bună, omleta corectă, croissante calde. Singura problemă era tentația de a sta prea mult la masă. Noroc că aveam program fix, altfel cred că transformam micul dejun într-un brunch permanent.

Dincolo de tot ce a însemnat cazare și mâncare, partea cea mai bună a fost liniștea. Să stai singur într-o cameră, fără zgomote, fără „tati, pot să...?”, fără cronometre și liste.

Am putut dormi, citi puțin, și chiar m-am trezit de dimineață fără alarmă. Atunci îți dai seama cât de tare te macină rutina zilnică, când o simplă deplasare devine o mini-vacanță pentru creier.

A fost o plecare scurtă, dar exact cât trebuie. Am mâncat bine, am dormit decent, am văzut cum arată un hotel de 4 stele cu pereți de 2 și am avut trei zile de liniște absolută.

Și dacă toate deplasările ar fi așa, cred că mi-aș schimba funcția în organigramă. Aș deveni specialist în „evaluarea calității hotelurilor și a bufetelor all-inclusive”.

Până atunci, mă întorc la „armonia” de acasă, unde pacea e relativă, dar mâncarea e tot timpul bună și pereții n-au crăpături.