Deci după epopeea de ieri cu Priusul ăla care mergea cu 80 și îmi consuma nervii la fiecare kilometru, azi dimineață m-a lovit karma cu toată palma, nu doar cu degetele. Și nu oricum, fix la 4.45 dimineața, când eram în modul zombie deluxe. Trebuia să îmi duc soția la muncă și eram deja pe pilot automat. Am zis să fac ce face orice om normal care are o mașină cu vârstă respectabilă și 200 km zilnic în spate. Mă uit la ulei. Mă uit la antigel. La roți. Totul perfect. Zici că abia ieșise de la reprezentanță.

Mă pun în mașină. Apăs butonul, pun contactul. Aștept câteva secunde, pornește motorul frumos. Totul curat, sunet rotund. Exact ce trebuie la ora aia când singura ta dorință este să nu explodeze nimic.

Și apoi apare mesajul ăla, ca o palmă cosmică. Washer liquid low. Bine, asta e nimic. Am apă. Pun la prima benzinărie. Dar după asta vine bomba nucleară. LIMITED TRANSMISSION. Mi s-a strâns stomacul instant. Parcă îmi șoptea cineva în ureche că azi nu o să fie ziua mea.

Am rămas blocat câteva secunde. Zici că mi-a dispărut sângele din corp. Am dat un Google rapid. Și Google-ul m-a făcut să mă simt și mai rău. Toată lumea zicea aceeași poveste horror. Peste 3000 de euro să refaci cutia. Trei mii. Pentru mine cutia de viteze e ca ăla din filmele horror care apare când ți-e lumea mai dragă.

Când s-a urcat soția în mașină deja eram cu moralul la pământ. Eu simțeam fiecare vibrație ca și cum îmi batea cineva un cui în suflet. Motorul tremura puțin. Cutia parcă era pe modul pensionar. Aveam doar viteza a doua în meniu. A treia dispăruse ca pensia pe card după două zile. Soția trântește portiera, se pune în scaun și îmi zice hai, dă-i drumul, întârzii la muncă. Eu deja aveam în cap factura de 3000 de euro și mă uitam la ea ca un câine plouat. Ea simte că mașina merge ciudat, se uită la mine și îmi spune cu poftă de ceartă iar ai alergat mașina aseară, nu. Eu zic nu, de unde, doar am depășit un Prius. Atât a trebuit.

Plecăm de pe loc. Mașina nu voia să treacă de viteza a doua. Eu călcam accelerația, cutia își făcea cruci în interior. Soția se uita la bord, vede că nu schimbă, îmi spune scurt eu dacă rămân pe drum te bat. Eu eram prea stresat ca să reacționez. O luam personal. Parcă S Max-ul îmi spunea vezi, vezi ce ai făcut aseară la 180 la oră.

Ajung la prima benzinărie. Intru direct pe avarie. Deschid capota ca și cum știu ce fac. Soția stă în mașină, deja pe telefon, zice să te grăbești, întârzii. Eu desfac capacul la rezervorul de lichid și pun washer fluid ca la nebuni. Parcă îi dădeam sirop unui copil bolnav. După aia scot telefonul, bag testerul ăla de 20 de lei de pe Aliexpress, intru în meniuri, pun șterge erori, apăs cu frică. În cap auzeam vocea mecanicului ăla imaginar care îmi spune bravo băiatule, tocmai ai șters 3000 de euro.

Dar când văd că dispare eroarea am simțit o putere divină. Pornește mașina. Tremuratul dispare. Cutia începe să schimbe normal. Parcă am făcut respirație gură la gură la o mașină și a revenit. Urc în mașină cu un zâmbet de parcă am câștigat la loto. Soția se uită la mine rece și zice nu mă interesează, eu vreau să meargă. D-zeii mă-sii de treabă cu tine cu tot.

Și mergem. O las la muncă. La plecare mașina mergea ca și cum n-a avut nicio problemă în viața ei. Nici n-a tușit, nici n-a clipit. Parcă își bătea joc de mine. Parcă îmi spunea vezi, eu sunt bine, tu nu.

Acuma, întrebarea care mă macină. O pot convinge să meargă așa până în vară. E clar că are personalitate. E clar că azi a vrut să îmi transmită ceva. Mai ales că pe 7 decembrie are ITP-ul programat. Fix pe 7. Fix când am nevoie cel mai puțin de emoții. Parcă e regizată povestea.

Și cel mai comic, dacă pot să-i zic așa, este că încep să cred că blestemele celui cu Prius chiar funcționează. L-am depășit ieri, m-am simțit boss. Azi dimineață simt că îmi face universul cu ochiul. Băiatule, ai râs ieri de Prius. Azi mergi cu grijă.