[ April 15, 2026 ]
Reddington, Google și de ce Linux-ul e singura scăpare

 Fraților, în sfârșit! După 4 luni de tras la galere de m-au găsit dracii, am pupat și eu o săptămână de concediu. Planul era simplu: relaxare, somn și zero stres. Realitatea? Corpul meu e atât de setat pe „modul bizon tech” încât la 7 dimineața sunt cu ochii ca girofarul, de parcă aștept să-mi dea cineva un tichet de rezolvat.

Așa că, ce face omul când nu poate să doarmă în concediu? Se uită la seriale. Și m-am băgat iar la The Blacklist, că nenea ăla, Raymond Reddington, e tătic pe caterincă și adevăruri crude.

 






Stăteam așa, cu cafeaua în mână, și am dat peste faza aia genială (v-am lăsat pozele mai sus, să nu ziceți că bat câmpii). Reddington o zice direct: ne plângem că ne urmărește NSA-ul, dar intrăm pe Google și le dăm de bună voie și ce-am mâncat, și ce pastile luăm, și cu cine ne culcăm

E de râsu-plânsu’, jur! Ne dăm „intimitatea” pe o căutare moca, de parcă Google ar fi vărul nostru de la țară care ne vrea binele. „Orice informație valorează ceva pentru cineva” – vorba lu' nenea Red. Și are dreptate, frate! Datele tale sunt aur, iar tu le dai cadou cu fundiță.

Dacă tot sunt în concediu și am timp de „mentenanță” personală, am zis că e momentul să pun punctul pe i. Am făcut marea mișcare: am trecut oficial pe SearXNG ca motor de căutare.

De ce e SearXNG „tătic” și Google e doar un bizon care te buzunărește? Hai să vă explic ca la magazie:

  • Zero Profiling: SearXNG e un „metasearch engine”. Adică el se duce și caută pe Google, Bing, DuckDuckGo în locul tău, dar le dă cu flit când e vorba de datele tale. Google vede că „cineva” a căutat ceva, dar nu știe că ești tu, bizonul din Berceni sau de unde ești tu.

  • Fără „Bule de filtrare”: Google îți arată ce crede el că vrei să vezi, bazat pe ce-ai mai căutat. SearXNG îți dă rezultate brute, sincere, nu-ți bagă pe gât doar ce vrea algoritmul.

  • Ad-free total: Nu mai vezi reclame cu periuțe de dinți imediat ce te-ai gândit că te dor gingiile.

  • Open Source & Privacy: E transparent. Nu există „backdoor-uri” ascunse prin care datele tale pleacă la companii de date, așa cum zicea Reddington în imagini.

Tot ziceam că Linux e gratuit... e gratuit de mizeriile astea de tracking. Dacă pui un Linux curat și îi trântești și un SearXNG în browser, deja poți să te uiți la The Blacklist și să zâmbești superior când Reddington ține discursuri despre intimitate. Tu ești deja „under the radar”.

Gata, că mi s-a răcit cafeaua și încep să mă simt ca un spion ieșit la pensie prin magazie. Ideea e simplă: nu mai fiți marfă pentru Google. Dacă tot vreți să fiți șmecheri digitali, puneți mâna pe Linux și mutați căutările pe SearXNG. E mai sănătos pentru „hardware-ul” vostru mental.

./Comentarii