Băi, fraților, de asta îmi place mie blogul meu de nu mai pot. Știți de ce? Pentru că aici eu sunt „dumnezeu”. Pot să postez ORICE, oricând, de oriunde și nu vine niciun Gigel de la cenzură să-mi închidă gura.
Povestea pe scurt: Facebook și Twitter vs. Realitatea
Am postat adineaori articolul ăla cu Geopolitică pe față: Groenlanda, Iranul și calculele lui Trump. Ce credeți? Facebook l-a șters instant! =))) Nici n-am apucat să clipesc. Twitter-ul (sau X, cum îi zic ei acum) a făcut fix același lucru.
Mișto libertate de exprimare, ce să zic... Apăi să nu-mi bag eu p*la în ele de rețele? Adică noi avem voie să vorbim doar despre rețete de cozonaci și poze cu pisici? Cum atingi un subiect care „arde”, cum îți dau la temelie.
Planul de duminică: Marea Ștergere
M-am hotărât. Când intru în libere, adică duminică, mă pun pe treabă: șterg tot! Conturi, pagini, tot ce înseamnă rețele „sociale” care se cred poliția gândirii. Nu are rost să le mai țin dacă oricum nu poți share-ui o opinie fără să fii luat la ochi de algoritm.
Ba mai mult, mă bate gândul serios să mă mut pe un server de hosting privat, să nu mai depind de nicio firmă, de niciun Google, de nimeni. Doar eu, serverul meu și libertatea de a zice lucrurilor pe nume.
Concluzia? Rămâneți aproape pe blog, că ăsta e singurul loc unde nu ne poate pune nimeni botniță. Duminică facem curățenie generală!