De ce Counter Strike nu mai e și nici nu va mai fi ce a fost
Am avut niște zile libere, nu din plăcere, ci pentru că mi-a picat cutia la mașină și n-am avut ce face. Stai în casă, te uiți pe pereți, te ia capul. Așa că am zis să mă apuc de un joc. Logic, Counter Strike. Doar că surpriză. Nu mai există Global Offensive. Am intrat pe Steam și m-a lovit direct CS2. Băi, bine, hai. Descarc, intru în meci, dau casual, wingman, ce prind.
După cinci minute încep surprizele. Intră codatul numărul unu. După el vine fratele lui mai mic, tot cu wallhack, și prietenul lor cu aim de robot. Serverele se golesc instant. Eu mă uit la monitor și mă gândesc de ce mai încerc. Zic gata, hai să intru pe comunitățile vechi, poate mai e viață acolo. Intru pe llg.ro, București. Toate goale. Mai puțin unul, unde era un admin online. Harta? De_train. Zic frumos să o schimbe. El îmi răspunde ca românul clasic, cu atitudine de parcă e el CEO la Valve. Mi-a zis că mă dă afară dacă mai zic ceva. Și eu frumos, apăs tasta, deschid consola, scriu disconnect și ies. Nu are sens să mă cerți tu pe serverul gol.
Zic hai să revin pe casual gaming. La început e bine. Oamenii joacă, atmosfera e ok. Până intră iar trei codati cu conturi făcute acum cinci minute. Tab, view profile, zero ore, zero level, totul nou. Păi normal că nu îi doare capul. Jocul e gratuit. Dacă îi banezi după zece minute, ei dau logout, fac un cont nou și revin. Pentru ei e sport. Pentru noi e chin.
Aici e problema. În trecut, Counter Strike avea hype pentru că lumea plătea jocul. Nu era scump, dar era destul cât să nu riști să-l pierzi. Dacă luai VACBAN, rămâneai fără el. Valve a stricat totul când l-au făcut gratuit. A început cu Global Offensive și s-a terminat acum cu CS2. Toți copiii se bagă pe servere cu conturi fresh. Știu că dacă sunt prinși, nu pățesc nimic. Și uite așa se duce jocul la fund.
Tu ca jucător normal intri, vrei să joci două-trei meciuri. După cinci minute vezi codatul care știe unde ești și cu ochii închiși. Te enervezi, ieși, serverele rămân goale. În plus, comunitățile vechi au murit. Adminii sunt tot acolo, dar acum se cred zei. Servere fără jucători, dar cu atitudine maximă. De parcă plătesc ei facturile mele.
Eu când m-am săturat de CS2, m-am dus iar la World of Warships. Acolo mai rar vezi coduri. Unul la un milion. Jocul se updatează des, orice modificare e prinsă rapid, deci nu prea îți vine nimeni cu luneta magică și torpile cu aimbot. Doar că și acolo după un timp simți că te rotești în cerc. Joci două ore, îți iei nervii, ieși, reintri, la fel.
Așa că da, Counter Strike nu mai e ce a fost. Și nici nu va mai fi. Atâta timp cât e gratuit, va rămâne teren de joacă pentru puștii care fac conturi ca pe bandă. Pentru noi, ăștia care vrem un meci normal, rămân alternative mai liniștite.