Astăzi am citit o știre care m-a lovit în stomac.
Un TIR, pe un drum ud, a pierdut controlul și a lovit o mașină în care se aflau doi oameni. Oameni care circulau regulamentar. Oameni care nu făcuseră nimic greșit. N-au mai ajuns acasă. Din cauza unui om care s-a grăbit. Sau, mai corect spus, din cauza unui sistem care împinge șoferii de TIR să se grăbească.

Am văzut asta de zeci de ori. Patroni care urlă la telefon că trebuie livrat „azi, nu mâine”. Companii care pun presiune absurdă ca să iasă „contractul” bine pe hârtie. Șoferi care, de teamă să nu-și piardă locul de muncă, calcă pedala fără să se gândească la consecințe. Și uite unde se ajunge. Doi oameni morți. Doi oameni care mergeau corect.

Nu știu dacă n-a funcționat ABS-ul, dacă pneurile erau slabe sau dacă pur și simplu viteza era prea mare. Dar știu sigur că tragedia asta nu e un accident izolat. E rezultatul unui lanț de nepăsare și de presiune constantă. A „merge repede” a devenit mai important decât a „ajunge întreg”.

Ce mă doare cel mai tare e comparația cu țara în care locuiesc acum.
Aici, siguranța e pe primul loc. Nu ai timp? Parchezi, te odihnești, nimeni nu-ți bate obrazul. Nimeni nu te forțează să riști viața ta sau a altora doar ca să ajungi mai repede. Dacă patronul te presează, îl poți acționa în instanță și câștigi. Simplu, civilizat, corect. Așa funcționează un sistem care pune omul înaintea profitului.

Dar în România... dacă spui că nu e sigur, că plouă, că nu vrei să conduci obosit, ești etichetat drept „leneș”. Ți se spune „du-te, bă, și stai tu afară, că noi suntem șoferi profesioniști”. Da. Profesioniști care uită că profesia lor implică responsabilitate, nu doar cai putere și kilometri făcuți cu pedala la podea.

Și, ca să fie și mai trist, nici atunci când urmezi regulile nu ești în siguranță.
Să nu uităm explozia din Rahova, unde oamenii au făcut tot ce trebuia: au sunat la Distrigaz, au respectat procedura, și totuși blocul a explodat. Sau cazul acelui om care a sunat tot la Distrigaz și a fost amenintat de catre vecini
Asta spune tot despre cât de puțin valorează siguranța în fața nepăsării.

Nu scriu rândurile astea din superioritate. Le scriu din tristețe. Pentru că, atâta timp cât graba va fi mai importantă decât viața, vor mai fi cruci albe pe marginea drumului.
Și până nu schimbăm mentalitatea — de la patron la șofer și până la fiecare om care închide ochii la abuz — vom continua să numărăm victime.

Doi oameni au murit azi. Nu din ghinion. Din grabă. Din presiune. Din nepăsare.
Și, cel mai dureros, din lipsă de respect față de regulă și față de viață.