somn de bizon sau cum să ajungi zombi pe persoană fizică

Fraților, adevărul e că cifrele alea de la monitorizarea somnului nu mint. După 6 ani de ture de noapte, simt cum „motorul” meu începe să dea rateuri de care niciun tester de la Renault nu te poate scăpa. Una e să fii pasionat de tech și să stai până târziu să meșterești un NAS sau să configurezi un Moonlight, și alta e să te bată programul de muncă de te usucă pe picioare.

Sincer, după 6 ani de trăit ca liliacul, începi să vezi lumea altfel la 6 dimineața când ieși pe poartă. Problema e că după atâta timp, corpul nu mai zice „hai că recuperăm duminică”, ci zice „băi nene, ori mă culci, ori îți dau blue screen direct în mijlocul zilei”. Nu e de mirare că media mea e sub 4 ore; practic, eu trăiesc într-un permanent mod de „Power Saving”, dar cu luminozitatea ecranului la maxim ca să nu adorm pe tastatură.

E o ironie maximă: am cele mai tari gadget-uri, ecrane 5K, ecosistem Apple de ultimă generație și tot confortul în casa, dar n-am cea mai de bază resursă – energia să mă bucur de ele. Când ajungi să te uiți la un joc și să te plictisești după 5 minute, e clar că nu jocul e de vină, ci faptul că procesorul tău intern e supraîncălzit și are nevoie de o pauză lungă de „mentenanță”.

6 ani de „noaptea ca hoții” la muncă te transformă într-un zombi cu acte în regulă. Ajungi să apreciezi mai mult o oră de liniște totală decât ultimul update de la Windows (care oricum îți fute accesul la NAS, deci mai bine lipsește). E greu să fii bizon de elită când bateria ta e la 5% și n-ai unde să te „încarci” calumea.

Cred că e timpul să regândesc puțin prioritățile, că dacă mai continui așa, o să ajung să visez în cod binar și să comunic doar prin erori de sistem. Sănătatea e singurul hardware pe care nu poți să-l schimbi cu un model mai nou la anul, oricât de mult ne-am dori noi.

Voi cum rezistați ăștia care lucrați pe ture? Sau v-ați deșteptat și ați trecut pe program de „oameni normali” înainte să vă lase bateriile de tot? 🦾🔋📉

Discuție