Băi fraților, am zis că o să scriu mai rar în perioada asta, dar sunt momente când pur și simplu nu poți să taci. Când vezi aroganță ambalată în „diplome” și „filozofie” de carton, trebuie să dai cu niște realitate, că altfel se umple internetul de miros de stătut.
Subiectul zilei: Dan Cadar. M-am uitat la ultimul lui clip (uite
Epsteinii și bogăția „mârâită”
Băi, mă leși? Mârâie acolo ceva despre Epstein și cum a ajuns ăla bogat, dar trece peste subiect de parcă e ceva banal. Nu zice nimic despre ce s-a întâmplat de fapt acolo, despre mizeriile de sub preș, despre realitatea crudă. O dă așa, filozofic, că e el deasupra subiectului. Dar nu asta m-a scos din sărite cel mai tare.
„Respectați invitatul, că așa zic eu!”
Băi „ciuflinghete”, ai scos un clip cu Mihai Morar. Rezultatul? Lumea nu-l vrea. Secțiunea de comentarii e un focar de „nu ne place”. Și ce faci tu, marele formator de opinie? Te apuci să ne cerți pe noi, abonații, că „trebuie să oferim respect invitatului”.
Păi cum vine asta? Tu ești ăla care predică peste tot despre „coloană vertebrală”, despre „spune ce nu-ți convine”, despre „nu fi bizon”. Dar când publicul tău îți spune clar că invitatul ăla e de netolerat pentru ei, brusc trebuie să tăcem și să fim respectuoși?
Dacă nimeni nu-l halește pe omul ăla, nu mă poți obliga pe mine să mă uit sau să-l respect doar pentru că ai tu contracte sau prietenii de întreținut. Eu am dat „skip” când am văzut fața invitatului, dar tu m-ai făcut să intru la comentarii să văd dacă eu sunt nebun sau chiar e o problemă generală. Și ce să vezi? Lumea are coloană vertebrală, Dane. Tu o mai ai?
Fișa postului de „persoană publică” (pe care ai uitat să o citești)
Băi Dane, când ai ales să fii persoană publică și să stai sub reflector, ai semnat un contract nescris: nu primești doar vizualizări și bani de la sponsori, primești și „taxele” de la public când o dai de gard. E parte din joc. Nu poți să te dai mare formator de opinie și apoi, când comunitatea te taxează pentru un invitat de doi lei, să te ascunzi după deget și să ne ceri nouă „respect”. Dacă ai greșit-o și ai adus pe cineva pe care lumea nu-l înghite, asumă-ți, tată! Spune: „Fraților, am vrut să fac un experiment, n-a ieșit, mergem înainte”. Dar să vii să ne cerți pe noi, cei care te-am pus acolo, de la înălțimea diplomei tale, e semn de aroganță maximă. Când ajungi să crezi că ești deasupra greșelii, înseamnă că ai pierdut contactul cu asfaltul și plutești într-o bulă de penibil.
Diploma de filozof
Sincer? Mă p*s pe diploma ta de filozof. Ai senzația că dacă ai o hârtie în ramă, ai dreptul să ne „ordonezi” nouă ce să facem sau să ne vorbești de sus? Istoria e plină de oameni cu „diplome” și inteligență sclipitoare care au ajuns la marginea societății sau au murit în mizerie pentru că le-a lipsit caracterul sau contactul cu realitatea:
Diogene din Sinope: Un filozof „pe bune”, nu de YouTube, care a ales să trăiască într-un butoi pe stradă, refuzând orice convenție socială. El măcar era asumat, nu cerea „respect” cu forța.
Nikola Tesla: Un geniu cu studii și invenții care au schimbat lumea, a murit singur și sărac într-o cameră de hotel, pentru că n-a știut să fie „rechin” ca alții.
Milioanele de absolvenți moderni: Statisticile sunt pline de oameni cu masterate și doctorate în filozofie sau arte care ajung să livreze mâncare sau să doarmă pe unde apucă pentru că piața muncii nu dă doi bani pe aerele lor, ci pe ce știi să faci cu mâinile sau cu mintea aplicată.
O diplomă nu te face mai om și cu siguranță nu-ți dă dreptul să fii un jeg cu cei care te-au ridicat acolo unde ești.
Concluzia?
Pentru mine, capitolul Zona IT și Dan Cadar se încheie aici. Nu suport ipocrizia. Nu suport oamenii care spun una și fac alta. Nu suport să mi se spună să „ respect” pe cineva pe care nu-l consider demn de respectul meu.
Mă f*t pe diplomele tale și pe stilul tău de a ordona abonaților. Ești un jeg de om în ochii mei și prefer să-mi petrec timpul cu Linux-ul meu, cu mașinile mele și cu oamenii care au, pe bune, coloană vertebrală, nu doar „filozofie” de fațadă.