Dacă mai credeam că am eu ghinion sau că operatorul meu e singura entitate rămasă în urmă, m-am liniștit. Sau mai degrabă m-am enervat și mai tare. Am dat peste un articol de la Ars Technica care zice exact ce simt eu acum: „Am trecut pe eSIM în 2025 și sunt plin de regrete”.
Deci, fraților, nu e doar „norocul dacului”. E o problemă mondială. Un blogger de afară, de la o publicație de tech serioasă, plânge exact cu aceleași lacrimi ca și mine. Tehnologia asta care trebuia să ne scape de „scobitoarea” înfiptă în telefon și de drumurile la poștă e, în realitate, un câmp minat.
Când un gigant ca Ars Technica scrie despre cât de prost funcționează transferul de eSIM și cât de rigide sunt sistemele, îți dai seama că ne-am grăbit să îngropăm bucata de plastic. Eu stau cu Honor Magic 7 Pro pe post de bibelou de lux, iar băiatul ăla de la Ars Technica probabil își smulge părul din cap încercând să înțeleagă de ce ceva atât de „simplu” e atât de complicat.
E culmea ironiei: avem telefoane care pot procesa trilioane de operații pe secundă, avem AI care ne scrie poezii, dar nu suntem capabili să mutăm un număr de telefon de pe un dispozitiv pe altul fără să așteptăm 5 zile după un plic sau să ne lovim de mesaje de „incompatibilitate”.
Așa că, data viitoare când cineva vă laudă viitorul „fără SIM fizic”, trimiteți-l la plimbare. Sau la articolul de pe Ars Technica. Până una alta, eu și colegul meu de suferință de peste ocean așteptăm ca viitorul să se decidă să și funcționeze.