Deci azi dimineață, am coborât la mașină ca sa îmi duc soția la munca și ca orice om responsabil care încă nu și-a băut cafeaua, mă uit în parcare ca și cum eram într-un showroom personal. În stânga Volvo, în dreapta BMW-ul primit împrumut, iar undeva în spate stătea și S-Max-ul meu, parcat ca un veteran de război care așteaptă să fie dus la fier vechi.

Și zic în gând: „Hai mă să încerc Volvo-ul azi, că doar nu l-am luat de ornament.”
Ieri l-am testat 5 minute în linie dreaptă, atât. N-am avut timp să văd de ce e în stare. Așa că bag cheia, pornesc motorul și instant mașina s-a trezit la viață de parcă i-am pus baterii noi. Tot dashboard-ul digital s-a aprins de parcă intram în cockpitul unui avion. Jur că mă așteptam să aud „Welcome, pilot”.

Îmi reglez scaunul. Perfect. Stau în el de parcă e făcut pe măsura mea. Vine soția, ne urcăm și plecăm la drum. Primele 10 minute? Meh, nimic spectaculos, dar asta pentru că strada mea e cât o alee de grădiniță. Dar când am ieșit pe drumul principal… băi frate… s-a schimbat toată povestea.

Cutia schimbă atât de lin încât parcă îți șoptește „stai liniștit, mă ocup eu”.
Pedalele sunt fine, volanul se simte ca untul, infotainment-ul arată de parcă te uiți într-un iPad lipit de bord.
Nici nu știu cum să explic. Mașina asta te convinge în 20 de minute că ai făcut cea mai bună alegere logică din ultimii 5 ani.

Și acum partea sensibilă.
M-am mai îndrăgostit eu de o mașină… Peugeot 407.
Și da, mi-a dat cu flit toată relația aia. Era frumoasă, da, dar avea mai multe probleme decât un adolescent de 16 ani. Așa că încerc să îmi țin în frâu sentimentele acum. Să nu fac greșeala să o pun pe piedestal și după să sufăr.Dar spune-mi tu cum să nu te îndrăgostești de un Volvo V90.Merge perfect. Arată perfect. Te respectă. Îți respectă spatele, picioarele, nervii și timpul.

Iar sâmbăta viitoare începem treburile serioase.
Distribuție nouă, ulei nou.
De ce? Pentru că nu știu când le-a schimbat fostul proprietar.
Are doar 48.000 km, dar eu nu risc nimic. Prefer să bag eu bani în ea ca să știu că totul e făcut ca lumea. Și oricum, costă mai puțin să fac întreținerea la Volvo decât să repar o cutie de viteze de Ford… trust me.

Pe scurt, m-am trezit azi dimineață cu un zâmbet pe față.
Am o mașină nouă. Se conduce impecabil. Mă face să mă simt om.
Și cel mai important, nu e în service, nu e pe rampă, nu e în comă.
E cu mine. Și merge. Momentan..