De ce am renunțat la Windows și am trecut definitiv pe Linux Mint
Folosesc calculatoarele din vremea Windows 95. Am prins toate versiunile posibile, iar preferatul meu rămâne Windows ME. Da, știu, mulți zic că a fost un eșec, dar ce vrei, în gusturile omului nu te caci 😁
Totuși, prin 2008 am descoperit Linux și pot spune că a fost momentul în care mi s-a schimbat complet percepția despre ce înseamnă un sistem de operare. M-a prins din prima. De atunci, Windows am folosit doar la muncă sau când am fost forțat de împrejurări. În rest, Linux a fost mereu „acasă”. Pe vremuri aveam chiar și canalul #linux pe Undernet, pe mIRC, unde ajutam oameni să-și configureze sistemele.
Anii au trecut, iar la muncă inevitabil am rămas pe Windows. Când a apărut Windows 10, părea ok. Dar de la momentul în care Microsoft a început să împingă lumea spre Windows 11, totul s-a dus la vale. Ne-au adus calculatoare noi, cu Win11 preinstalat, și pot spune fără exagerare că e cel mai instabil sistem pe care l-am văzut.
Ba nu recunoaște imprimanta, ba nu are spațiu suficient ca să printeze un document (da, am dovada în poze și o voi atașa mai jos). Se blochează fără motiv și te face să-ți pierzi nervii cu fiecare actualizare.
![]() |
| Click pt a mari |
Pentru acasă am mers o perioadă pe macOS, pentru că toată familia e pe ecosistem Apple. Eu, soția și copiii avem iPhone-uri, totul sincronizat frumos. Sistemul e curat, silențios și stabil.
Dar a apărut o problemă. Eu mă relaxez jucând World of Warships. E singurul joc la care țin, momentul meu de liniște după o săptămână grea de muncă. Câteva ore seara, o bericică rece sau niste bumbu și niște bătălii pe mare – combinația perfectă.
Doar că pe macOS jocul nu mai funcționează. Au renunțat la suportul nativ și m-am trezit fără opțiuni.
Așa că am făcut ce știe orice pasionat: mi-am construit un PC din piese luate de pe AliExpress, ieftin dar surprinzător de bun. Totul m-a costat sub 2800 lei, inclusiv placa video, și rulează orice joc modern în Full HD cu peste 100 FPS.
Am instalat Linux Mint, pentru că știam deja ce poate.
Și, sincer, e o plăcere să-l folosesc. Fără bloatware, fără reclame, fără update-uri forțate, fără erori. Totul merge cum trebuie.
World of Warships merge perfect pe Linux.
Niciun crash, nicio problemă, performanță constantă. Joc zilnic și sistemul rămâne stabil ca în prima zi.
Așa că, în momentul de față, folosesc Linux Mint zilnic pentru tot. macOS (iMac-urile) îl păstrez in magazie din pacate...
Voi ce faceți?
Ați trecut la Windows 11 sau ați rămas pe 10?
Eu zic sincer că nu se merită. Prea mult tracking, prea mult bloatware, prea puțin respect pentru utilizator.

