Eh, dacă aveam Twitter, era altceva, dar așa sunt forțat să postez aici :)

Zilele trecute citeam pe zoso.ro despre lăcomia proprietarilor. O postare foarte bună, în care omul a scos în evidență cât de absurd a devenit fenomenul. Și sincer, are dreptate. Numai la noi vezi aceeași proprietate listată cu zece mii de prețuri diferite. Unul cere 60.000, altul 70.000, iar pe OLX apare cu 80.000 că „a fost renovată cu dragoste”.

Și toți visează că o să vină cineva, o să vadă pozele cu faianța roz din 2003 și o să zică „gata, dau banii, că mi-a plăcut perdeaua din sufragerie”.

Partea frumoasă e că nu mai locuiesc in Romania, iar aici unde stau acum legea funcționează complet diferit.
Aici, indiferent cât de mult vrei tu să vinzi cu un anumit preț, nu poți vinde peste valoarea reală de piață.

Când cineva face o ofertă, intervine un evaluator independent, care stabilește cât valorează cu adevărat proprietatea.
Dacă tu ceri 250.000, dar evaluarea arată 220.000, banca nu dă credit peste acea sumă. Practic, piața decide, nu lăcomia.

Și ce crezi?
Chiar și dacă vrei să cumperi cash, tot nu merge să o iei „la ce preț vrea vânzătorul”. Tot intră în joc un evaluător, de data asta tot al băncii, doar că îl plătești tu. Omul îți face raportul și îți spune clar: „valoarea reală este X”. Nu contează că vânzătorul visează la luna de pe cer, tranzacția se face la prețul corect. 

Așa rămân prețurile echilibrate, tranzacțiile rapide și nu se umflă piața doar din vise și anunțuri optimiste.

Dar la noi?
E alt film. Toată lumea e „investitor imobiliar”, iar fiecare garsonieră de 30 mp e prezentată ca un „mic colț de rai în inima orașului”.

Cine știe, poate într-o zi se va schimba și sistemul din Romania, până atunci, eu citesc articolele lui Zoso, mă amuz și mă bucur că aici, când zici „valoare de piață”, chiar înseamnă ceva.

Voi ce ziceți? E ok legea asta? Sau e mai bine cum e acasă, unde fiecare își pune prețul după cum bate vântul? 😄